text: Ionela Croitorescu, poze: Ortansa Sotropa, Adina Blaj
Delta Dunării, la un pas distanță de Piatra Craiului
Un clișeu al românilor, gândeam despre Deltă înainte de a ajunge la rându-mi s-o vizitez. Orice hippiot, dezamăgit de demistificarea Vamei Vechi din ultimii ani, s-a mutat cu fumuri și cu Zen-ul lui de la Portița în sus. Din aceeași gândire citat. Așa că ajunsesem să văd Delta ca pe o Fata Morgana lăudată de mulți ca fiind virgină. Când ea umblase și cu brutarul din sat, și cu cizmarul…
Iubind mai mult înălțimile și Piatra Craiului și mai puțin întinderile verzi ale Mării Negre, credeam că Delta nu are cine știe ce plăceri a-mi oferi… Frumoasă, ce-i drept, dar fără strălucirea pe care o găsesc de fiecare dată in munți. Și acum, da, urmează partea cu căința. Și cu descoperirile care mi-au umplut trei zile. Aș mai fi stat încă pe atât dacă știam că ar mai fi fost un alt catamaran spre București…. Sau dacă păsările nu-și încheiau fix în acea săptămână peripluul anual pe Dunărea noastră.
Această prezentare necesită JavaScript.
Martori la plecarea ultimelor păsări
S-o iau cronologic, pe firul celor trei zile de vizitat hoteluri, stufăriș și canale semisălbatice? Mai degrabă dau curs amintirilor. Și-ncep cu drumul de la Tulcea până la Sulina, cotit printre stufăriș și sălcii transfigurate de apele Dunării. Încet – încet, timp de opt ore… Am vânat cu ochii (un pic cu oftică) ultimele păsări rămase în Deltă și-am evitat fundul periculos de apropiat al Dunării și crengile – rădăcini ale sălciilor. De abia când am dat în brațul mare, cel de mijloc, cu pântec de apă generos, ne-am dezmorțit și am băgat mare. Ne-a ajutat un pic și oprirea de ”alimentare” la pensiunea Eden. Perișoarele cu pește? Bune! Friptura cu vin? Excelentă! Cât de două porții!
În leneveala pe care mi-a inspirat-o firul Dunării, să nu uit totuși obiectivele turistice. Să fie Mila 23, unde s-a născut Patzaichin. Sau satul Crișan, cu casele cu curtea spre ”baltă” și bărci trase la poartă. Ori Mila 35, unde am dormit la o pensiune cu piscină și… căprioară adusă pe apele Dunării. Și peste tot și toate acoperișuri de stuf…
Sulina. Unde străzile n-au nume!
Singurul oraș din țară care are străzi fără nume, doar numerotate – Sulina. Uită de strada Turturelelor, în Sulina e vorba de strada 1, strada 2. Până la 6. Uite așa sunt numite toate străzile paralele cu Dunărea! Restul, cele perpendiculare, au nume ca toate străzile din țară. De aceea prefer să mi le amintesc doar pe cele care urmează fidel firul Dunării. Pe una dintre ele am stat. Să fi fost 4!? Știu că ducea fix pe plaja din Sulina, cu nisipul cel mai fin de pe litoralul nostru. Și cu marea cea mai puțin adâncă. Și-ntr-un oraș atât de mic ai zice că vizita ta se încheie pe plajă.
Urcă-te întâi în Farul Comisiunii Europene, vechi de peste 100 de ani, fă un recensământ rapid în cimitirul multietnic și abia apoi spune-ți impresia. Eu te astept la Tulcea între timp, la unul dintre cele mai frumoase muzee cu acvariu. ”Înoată” alături de rechini, urmărește forfota unei păduri Leta în miniatură și află cum se face ”zeama” de pește. Sau borșul. Pe care oamenii de la Dunăre îl servesc gol, fără bucăți. Peștele, ca prim fel!
Mulțumesc Force Tourism (revistă trimestrială care promovează județele țării) și Info Travel România pentru ocazia de a apropia în sufletul meu Delta Dunării de munții din România.